Pentru COMENZI:
0720 831 965
Prima carte a seriei „Călător în Infinit” – „Cartea întâi Primii Pași” te familiarizează cu noțiunile de bază legate de informație, structuri informaționale, nivele de conștiință, egregori, entități ale locurilor speciale, sfere de lumină și cuprinde conștientizări desprinse în urma călătoriilor inițiatice realizate în România care sunt sintetizate sub forma unor „Jurnale de călătorie”.
În „Capitolul 10 – AUTOVINDECAREA” este prezentată o tehnică de echilibrare a tuturor corpurilor ( fizic, mental, emoțional și spiritual ) care compun ființa umană. Această tehnică i-a fost revelată autoarei în momentul în care ea însăși a trecut printr-o experiență în care avea dureri acute resimțite la nivelul corpului fizic. Practic această metodă a fost trăită și experimentată chiar de ea iar acum este transmisă atât în varianta teoretică explicată în carte, cât și prin meditațiile realizate în cadrul cursurilor pe care le susține pe această temă a autovindecării.
Toate tehnicile și informațiile au fost revelate și accesate din Sursă prin abilitățile mediumice activate precum și datorită autodezvoltării capabilităților extrasenzoriale personale de către autoare.
O să remarcați starea de bine pe care o veți avea în momentul lecturării cărții, deoarece întreaga scriere este purtătoarea unei vibrații înalte din câmpurile informaționale superioare ale Universului.
Trăirea personală, propria ta experiență, face mai mult decât oricâte noțiuni implementate prin învățare!
Despre autor:
Dimitria Camelia PUCHIU
Formator în informație energetică; medium; specialist în terapie informațională: licențiată în drept; realizator al emisiunii „Turism Spiritualitate Autocunoaștere” – 6TV; organizator „Tabere Inițiatice” în Romania și străinătate
Un om, un trăitor al acestei Lumi.
Cu onoare și iubire îmi îndeplinesc menirea.
„Tu, de ce vrei să faci acest DRUM?”
Preț carte = 34 lei
Pentru comenzi la preț se adaugă taxele poștale.
COMANDĂ cartea la numărul: 0720 831 965
Detalii și despre cartea a doua găsiți în pagina: FIII LUMINII
Dăruiește un cadou de suflet prietenilor tăi:
Cartea “CĂLĂTOR în INFINIT Cartea întâi Primii Pași” autor Dimitria Puchiu – specialist în informație energetică, medium, terapeut, realizator la 6 TV, organizator Călătorii Inițiatice.
Comenzi la telefon: 0720831965, Detalii: www.travelinfinit.ro
Cartea o găsești în București în:
Librăria Syntagma din Mall Titan, etajul 2
Prin rețeaua de Librării CLB cea mai apropiata de tine.
Iată lista librăriilor CLB:
1. CLB din Calea Dorobantilor nr. 168 ( Piata Dorobanti )
2. CLB B.D.P. HASDEU din str. Drumul Taberei nr. 18
3. CLB PAPIRUS din bd. General Magheru nr. 27 ( Romana )
4. CLB SADOVEANU din str. Edgar Quinet nr. 10 ( Universitate )
5. CLB I. SLAVICI din Bd. Iancu de Hunedoara 37 ( Perla )
6. CLB Bd. Ion Mihalache nr. 42 ( Piata 1 Mai )
7. CLB Str. Stirbei Voda nr. 56
8. CLB Bd. Iuliu Maniu nr. 55 ( Militari )
9. CLB Str. Gheorghe Sincai nr. 6 ( Tineretului )
10 CLB Calea Mosilor 306 ( Obor )
Daca doriti prezenta cartii si in alte librarii va rugam sa ne anuntati.
Comenzi la telefon: 0720831965, Detalii: www.travelinfinit.ro